Dacă deții un business sau lucrezi în cadrul unui business, trebuie să știi că etica în afaceri este una dintre cele mai importante elemente ale afacerii, pentru a-ți păstra integritatea afacerii, dar și a echipei cu care lucrezi și a parteneriatelor pe care la faci.
Etica în afaceri s-ar putea să nu se vadă, însă se simte, dat fiind faptul că aceasta reprezintă de fapt, principiile după care te ghidezi. Mai mult decât atât, acest set de principii, va duce la decizii morale și un comportament integru pe parcursul activității tale.
Aceste principii au la bază un comportament sănătos ce trebuie folosit de ambele părți ale business-ului, adică atât de tine cât și de angajații, partenerii sau furnizorii tăi.
De cele mai multe ori problemele care pot apărea într-un business apar datorită lipsei de etică precum neplata facturilor, pierderea angajaților sau uneori chiar a clienților sau chiar concurența neloială.
Din acest motiv ar trebui să înțelegi și să transmiți mai departe în business-ul tău care sunt condițiile de integritate care trebuie îndeplinite în afacerea ta, indiferent că vorbim de angajați de colaboratori sau parteneri.
Așadar, etica în afaceri este esențială pentru funcționarea sănătoasă a oricărei afaceri dar și pentru a proteja interesele indivizilor și ale societății în sine.
Prin urmare este important ca orice business să adopte standarde etice înalte și să le promoveze într-un mod activ.
Ce este etica in afaceri?
Dacă te întrebi ce este etica în afaceri ca și definiție, aceasta se referă la principiile și valorile morale care guvernează comportamentul indivizilor și al organizațiilor în mediul de afaceri. Acestea pot include principii precum integritatea, respectul, responsabilitatea socială și loialitatea.
Etica în afaceri este importantă în orice tip de afacere indiferent de dimensiunea ei, deoarece aceasta afectează modul în care afacerile sunt conduse și percepute de către public.
Dacă o afacere are o reputație bună din punct de vedere etic, acest lucru poate atrage mai mulți clienți, investitori și evident, angajați fideli.
În sens invers, o afacere care are o reputație proastă din punct de vedere etic, se va confrunta cu pierderea angajațiilor, oportunităților de a găsi investitori sau de a face colaborări și parteneriate de încredere pe termen lung.
Etica în afaceri este, de asemenea, importantă din punct de vedere legal.
Toate afacerile sunt supuse unor reguli și regulamente legale care impun anumite standarde etice. Încălcarea acestor reguli poate duce la consecințe juridice grave ce pot pericilita imaginea și activitatea afacerii.
Pe lângă aceste aspecte, etica în afaceri poate avea un impact puternic asupra comunităților și societății în general. Afacerile pot avea un impact semnificativ asupra mediului, a muncii și a drepturilor și libertăților indivizilor.
Prin urmare, este important ca orice afacere să ia în considerare aceste aspecte etice și să ia masuri pentru a le aborda în mod responsabil.
Caracteristici și principii ale eticii in afaceri
Așa cum am spus aceste standarde etice pe care orice afacere ar trebui să le aibă și să le transmită mai departe sunt esențiale pentru a construi o relație de încredere, dar și respectul publicului față de businessul respectiv și în același timp pentru a se asigura că acesta funcționează într-un mod responsabil și sustenabil în relație cu mediul înconjurător și cu comunitatea din care face parte.
Există mai multe trăsături și principii cheie ale eticii într-un business cum ar fi integritatea, responsabilitatea socială, transparența și nu în ultimul rând respectul față de lege.
Integritatea
Integritatea înseamnă că un business se comportă într-un mod corect și onest în toate relațiile sale indiferent că vorbim despre clienți, angajați parteneri sau colaboratori de afaceri.
Atunci când un business este integru, acesta nu face promisiuni pe care nu le poate îndeplini, nu își înșeală clienții sau partenerii de afaceri și își respectă de fiecare dată termenii acordurilor pe care le face, fie că sunt contractuali sau sub forma unor promisiuni verbale sau scrise în locuri publice precum mediul online.
Același lucru este valabil și în relația cu angajații și clienții tăi.
Transparența
Transparența înseamnă că un business este deschis și sincer în relațiile cu clienții săi, cu echipa sau angajații, dar și cu publicul larg în general.
Acest lucru semnifică faptul că un business transparent este dispus să ofere informații despre produsele sau serviciile sale, despre modul în care activitățile sale se desfășoară sau chiar despre problemele și provocările pe care le întâmpină în mod transparent și public.
De asemenea transparența se referă inclusiv la conexiunile sincere și reale pe care un business le face cu clienții săi, atunci când aceștia au anumite probleme, nelămuriri sau neclarități.
O afacere care nu este transparentă nu va oferi informații de contact în mod transparent sau va evita să intre în legătură directă cu clienții sau chiar cu partenerii și colaboratorii săi.
Loialitatea
Fără loialitate și încredere nici o relație interumană nu poate avea loc. Iar loialitatea se câștigă doar prin acțiuni conștiente și constante, dar și prin respect, indiferent că vorbim de angajați, clienți sau partenerii de afaceri.
Un business care își dorește să aibă parte de o echipă loială care să îi rămână alături cât mai mult timp, de clienți fideli dar și de parteneri de încredere, trebuie să se asigure că toate acțiunile pe care le va face în relație cu aceștia vor duce la o loialitate în timp, respectând comportamente etice și corecte față de aceștia de fiecare dată, fără excepție.
Onestitatea
Această caracteristică este esențială încă de la începutul business-ului tău, fiind practic baza moralității și valorilor după care te ghidezi.
O afacere care tratează cu onestitate atât clientul, cât și angajatul sau partenerii va fi o afacere sustenabilă care va avea un potențial de dezvoltare imens în comparație cu business-urile care nu se ghidează după acest principiu.
Respectarea promisiunilor
La fel ca în oricare altă relație, dar cu atât mai mult când vorbim despre mediul de afaceri, respectarea promisiunilor este o trăsătură a eticii foarte importantă.
Așadar asigură-te că vei face doar acele promisiuni față de clienții, angajații sau partenerii de afaceri pe care le poți duce la îndeplinire. Și în același timp verifică ca, fiecare promisiune făcută să fie îndeplinită în condițiile în care s-a făcut. Pentru că o singură abatere s-ar putea să îți pericliteze imaginea pe termen lung.
Responsabilitatea socială
Responsabilitatea socială se referă la faptul că o afacere își asumă responsabilitatea pentru impactul pe care business-ul său îl poate avea asupra societății și a mediului înconjurător.
Astfel că o afacere care este responsabilă social, se va strădui să își asume un rol pozitiv în comunitatea din care face parte și să contribuie la binele public, luând diverse măsuri cum ar fi susținerea anumitor cauze caritabile dar și adoptarea unor practici durabile sau sustenabile.
Din acest motiv, din ce în ce mai multe business-uri au început să se implice din punct de vedere social în diferite proiecte sau chiar să schimbe regulile de producție pentru că acestea să nu afecteze sănătatea clienților sau mediul înconjurător.
Respectul față de angajați
Angajații tăi sunt un element important al business-ului tău, fără de care acesta nu ar putea continua. Așadar tratarea cu respect a angajaților tăi este mai mult decât un principiu de etică este o responsabilitate de la om la om pe care ți-o asumi în relație cu echipa ta.
Amintește-ți că, fără angajații tăi business-ul tău nu se va dezvolta, și mai mult decât atât o dată ce aceștia se simt respectați, te vei bucura de performanțe uimitoare ale acestora și de loialitate, adică aceștia vor fi mai puțin predispuși să plece la concurența, rămânând astfel alături de tine cât mai mult timp.
Respectul față de lege
Există anumite legi și reguli din punct de vedere legal care trebuie respectate de către un business, iar atunci când o afacere este etică inclusiv din acest punct de vedere nu va încălca legea folosindu-se de activități ilegale sau încălcarea drepturilor altor persoane, își va construi o imagine pozitivă în ochii clienților și partenerilor săi și nu va avea probleme juridice.
În același timp respectarea legii este esențială pentru menținerea încrederii publicului având în vedere că aceste lucruri pot ieși la iveală în mod public foarte rapid, dar și pentru că afacerea să se asigure că funcționează în mod legal și onest.
Egalitatea de oportunități
O afacere care promovează egalitatea de oportunități în afacerile sale se asigură că toate persoanele indiferent de rasă, gen, orientare sexuală, vârstă sau abilități sunt tratate echitabili și au aceleași oportunități de angajare de dezvoltare profesională și de avansare în carieră.
Exemple ale eticii in afaceri
Există o multitudine de exemple pe care le putem da referindu-ne la principiile eticii în afaceri, fie că ne referim la etica angajatorului față de angajat, comportamentul angajatului față de business, sau etica în parteneriatele de afaceri.
Ca să înțelegi mai bine vom lua câteva exemple de etică în afaceri și cum se pot ele implementa.
Comportamente etice față de angajati
Dacă vorbim despre etică în afaceri și exemple, unul dintre cele mai bune exemple pe care le poți aborda din punct de vedere etic față de angajații sau echipa ta este să folosești o comunicare corectă și complexă, pentru că fiecare angajat să știe foarte clar ce are de făcut, dar și să îi dai oportunitatea de a se exprima atunci când are nevoie sau are ceva de spus.
Dreptul la exprimare pe care îl vei da oricărui membru al echipei tale, este cu siguranță un comportament ce va fi apreciat de angajații tăi.
De asemenea, un comportament corect față de angajații tăi, indiferent de gen, statut social sau etnie este de asemenea un principiu de etică care vă duce la creșterea încrederii angajaților în business-ul tău dar și la loializarea acestora. Așadar tratează-ți toți angajații în mod egal, fără a-i discrimina.
Împărțirea sarcinilor este de asemenea un alt exemplu de etică pe care îl poți aplica în relația cu angajații tăi, iar acestea trebuie să fie împărțit în mod corect, în funcție de posturile ocupate dar și de potențialul fiecărui angajat.
Feedback-ul și aprecierea este mai mult ca sigur un comportament etic care nu doar că va fi apreciat de către angajații tăi însă le va crește performanța în activitatea lor, ajutandu-te astfel să-ți dezvolți businessul, iar pe ei să se dezvolte din punct de vedere profesional.
Un angajat care se simte apreciat, vă rămâne alături de tine mai mult timp și își va dori să aducă cât mai multă valoare afacerii tale.
Comportamente etice față de clienți
Știm cu toții că, clientul are libertatea de a alege businessul nostru sau de a cumpăra de la concurență, astfel că, cu cât ne vom comporta mai etic față de acesta, cu atât îl vom păstra pentru mai mult timp alături de noi, ba chiar va fi predispus să ne recomande mai departe altora.
Însă pentru a face acest lucru trebuie să te asiguri că îți tratezi clientul de fiecare dată cu deschidere și respect și că ești foarte transparent referitor la produsele, serviciile și prețurile pe care le practici.
Așadar nu practica costuri ascunse, nu-ți înșela clienții prin promisiuni ireale și nu oferi garanții inexistente din punct de vedere al calității produselor sau serviciilor.
De asemenea asigură-te că informațiile de contact în mediul online sunt accesibile tuturor clienților tăi și că aceștia pot lua legătura cu tine foarte ușor atunci când au diverse probleme cu care se confruntă sau au nevoie de informații suplimentare.
Toate aceste lucruri vor duce la crearea unei imagini pozitive despre afacerea ta, dar și la creșterea încrederii clienților în business-ul tău.
Comportamente etice față de parteneri și colaboratori
Partenerii și colaboratorii tăi de business sunt și ei un element important în dezvoltarea afacerii tale, astfel că și față de aceștia trebuie să te porți într-un mod etic, iar ei la rândul lor să facă același lucru, evident.
Pentru a aborda un comportament etic față de partenerii și colaboratorii tăi, asigură-te că îți respecți toate condițiile stabilite prin contract, că îți plătești facturile la timp și că te comporți ca un profesionist de fiecare dată cu aceștia.
Adu-ți aminte că prin intermediul acestora nu doar că poți să îți crești afacerea însă poți să ajungi la mai mulți clienți, sau la noi colaboratori și parteneri de afaceri.
Tipuri de responsabilitati ale eticii in afaceri
Dacă încă nu știi exact ce fel de responsabilități trebuie să îți asumi în fiecare relație pe care o ai în business-ul tău, iată mai jos o listă cu câteva responsabilități pe care le ai față de clienți, față de angajați și față de partenerii și colaboratorii tăi.
Responsabilități față de clienți
Atunci când vorbim despre responsabilitățile pe care un business le are față de client din punct de vedere etic ne referim la următoarele lucruri:
- Tratarea fiecărui client în parte cu respect și bunăvoință, indiferent că acesta va alege să achiziționeze sau nu produse sau servicii din businessul tău;
- Oferirea de informații clare și complete despre produsele și serviciile pe care i le oferi dar și despre modul în care te poate contacta dacă va avea anumite probleme sau nelămuriri;
- Menținerea confidențialității informațiilor personale ale clienților este nu nu doar un comportament etic față de aceștia cât și față de lege;
- Rezolvarea oricăror probleme sau plângerilor clienților într-un mod rapid și eficient;
- Asigurarea că produsele și serviciile sunt de calitatea promisă și sunt sigure pentru clienți;
- Respectarea tuturor legilor și regulamentelor în funcție de industria în care activezi ca și business.
Responsabilități față de angajați
Așa cum am vorbit deja, angajații sunt și ei o parte importantă din afacerea ta, așadar iată ce responsabilități etice ai față de aceștia:
- Asigurarea unui mediu de muncă sănătos și sigur incluzând luarea măsurilor necesare pentru a proteja sănătatea și siguranța angajaților și chiar furnizarea de echipament de protecție adecvat în funcție de industria în care activezi;
- Plata unui salariu corect, raportat atât la plafoanele existente în industrie cât și la munca pe care acesta o efectuează;
- Asigurarea anumitor beneficii precum asigurare medicală, concedii plătite, plăți pentru concediu de maternitate sau paternitate dar și alte beneficii care să asigure bunăstarea angajaților;
- Respectarea drepturilor angajaților, atât dreptul la libertatea de exprimare cât și acela de a fi tratat cu respect și egalitate;
- Asigurarea unui program de lucru care să îi respecte orele de odihnă dar și pauzele de care are nevoie și să se țină cont de toate nevoile angajatului fără a se folosi un program abuziv;
- Oferirea oportunităților de dezvoltare profesională pentru a-și îmbunătăți competențele și abilitățile la locul de muncă.
Responsabilități față de parteneri și colaboratori
Și față de partenerii și colaboratorii tăi ai anumite responsabilități pe care trebuie să le îndeplinești în relația cu aceștia.
Iată la ce să fii atent:
- Asigurarea unui comportament corect și respectuos față de toți partenerii și colaboratorii tăi;
- Plata facturilor la timp și îndeplinirea tuturor condițiilor contractuale;
- Respectarea drepturilor de proprietate intelectuală și a drepturilor de autor în ceea ce îi privește pe aceștia, în special în promovare;
- Comunicarea deschisă și transparentă în relație cu colaboratorii și partenerii tăi;
- Respectarea angajamentelor și înțelegerilor făcute în relație cu partenerii de afaceri, chiar dacă acestea nu figurează în contract;
- Păstrarea confidențialității informațiilor referitoare la parteneriatul cu aceștia.
Factori de influenta asupra eticii in afaceri
Există anumiți factori care pot influența modul în care etica este abordată în anumite businessuri.
Iată care sunt cei mai comuni factori care influențează etica în afaceri:
- Valorile și principiile businessului vor determina modul în care o afacere acționează și ia deciziile;
- Reglementările și legile sunt un alt factor care poate influența etica în afaceri prin stabilirea unor standarde și reguli care trebuie respectate;
- Presiunea pieței sau concurența poate de asemenea să influențeze etica în afaceri, pentru a câștiga avantaje competitive sau pentru a face profit;
- Schimbările sociale și morale cum ar fi așteptările societății față de companie pot avea de asemenea în impact major asupra ediției unei afaceri.
Importanta eticii in afaceri
Așadar importanța eticii în afaceri îți aduce extrem de multe avantaje în toate relațiile pe care le vei întreprinde prin intermediul afaceri.
Iată câteva dintre acestea.
Creșterea încrederii consumatorilor
O afacere care are o etică foarte bună, după care se ghidează și pe care o păstrează în toate relațiile sale, poate duce la încrederea consumatorului în brand și poate îmbunătății imaginea de sine a acesteia.
Îmbunătățirea relațiilor cu angajații
Dacă alegi te comporți etic cu angajații tăi ghidându-te după un set clar de valori și principii acest lucru te poate ajuta să îți îmbunătățești relațiile cu angajații tăi oferindu-le un mediu de lucru sănătos și corect, dar și respect și încredere pe termen lung. Aceștia la rândul lor îți vor oferi loialitate și performanță.
Scapi de problemele legale
Atât timp cât alegi să te comporți etic din punct de vedere legal vei scăpa de consecințele nefaste sau de penalizări financiare și procese juridice care pot apărea în urma unor comportamente inadecvate sau a unor practici mai puțin etice.
Îmbunătățești imaginea businesului tău
Orice afacere care are o imagine pozitivă din punct de vedere etic își va îmbunătăți reputația și va atrage implicit mai mulți clienți, mai mulți parteneri de afaceri sau chiar investitori.
Poți contribui la susținerea mediului înconjurător
În cazul în care te ghidezi după principii etice care au legătură cu susținerea mediului înconjurător această abordare poate contribui la o dezvoltare durabilă și sustenabilă și la protejarea resurselor și a mediului.
Acest lucru îți va aduce respect din partea clienților dar și partenerilor și vei fi văzut ca un business căruia îi pasă nu doar de câștiguri ci și de lumea în care trăiește.
Așadar, acum că ai aflat ce înseamnă etica în afaceri și după ce principii să te ghidezi pentru a avea relații bune cu angajații, clienții, partenerii dar și cu legea, aplică toate aceste lucruri în afacerea ta și bucură-te de toate avantajele pe care o afacere etică ți le va aduce în business.
Responses