Meseria de copywriter a devenit tot mai populară în ultimii ani, mai ales datorită creșterii marketingului digital și nevoii tot mai mari de conținut online. Cu toate acestea, pentru mulți, termenul de ”copywriter” este încă învăluit în mister. Ce face un copywriter, cum contribuie la succesul unei afaceri și, mai ales, cum poți deveni unul?
Oamenii care știau să scrie sau să vândă, au fost dintotdeauna considerați ca fiind persoane care aduc un aport important în societate. Iar persoanele care își doreau să își atingă anumite obiective, fie că erau emoționale fie că erau obiective în business, apelau la aceste persoane care știau să scrie sau să vândă.
Cu toate că această meserie, de copywriter, sub această formă, există doar de ceva zeci de ani (timp în care s-au generat milioane de dolari datorită acestei meserii) de fapt, ceea ce se practică în această meserie, este o combinație interesantă a acestor două meserii, dar și altor concepte preluate din psihologie și cunoașterea comportamentului uman.
Fie că ești curios să îți schimbi cariera sau doar vrei să înțelegi mai bine ce face un copywriter, ești pe cale să descoperi tot ce trebuie să știi. Așa că, citește în continuare acest articol pentru a afla cum poți face primii pași în această carieră fascinantă.
Ce este un copywriter?
Sursa foto: qureos.com
Dacă ai întâlnit vreodată un anunț captivant, un titlu de blog care te-a atras imediat sau o descriere de produs care te-a convins să cumperi, atunci ai văzut deja munca unui copywriter în acțiune. Dar ce inseamnă copywriter mai exact și de ce este un rol atât de important în lumea marketingului modern?
Un copywriter este persoana responsabilă pentru crearea de texte persuasive, care au ca scop atragerea și convingerea unui public țintă să întreprindă o anumită acțiune.
Această acțiune poate varia de la citirea unui articol de blog sau abonarea la un newsletter, până la achiziționarea unui produs sau serviciu. În esență, copywriterul folosește cuvintele ca principală unealtă pentru a transmite mesajul unui brand într-un mod clar, captivant și, cel mai important, convingător.
Ca să dăm o definiție foarte clară a unui copywriter, acesta este un creator profesionist de conținut care creează și integrează diferite tipuri de texte în domenii variate de business pentru a face vânzare.
- Rolul unui copywriter
Un copywriter bun știe cum să transforme mesajele unui brand într-un limbaj accesibil și captivant pentru publicul țintă, astfel încât acesta să se simtă conectat și să fie motivat să acționeze.
Fiecare cuvânt pe care îl scrie trebuie să capteze esența brandului și să o livreze într-un mod care să atragă și să angajeze publicul. Un copywriter bun înțelege nu doar ce vinde brandul, dar și de ce oamenii ar trebui să fie interesați de acel produs sau serviciu. Astfel, copywriterul nu doar că prezintă informații, ci și creează o poveste care să-i implice emoțional pe consumatori.
Cu o înțelegere profundă a brandului și a publicului, acesta transformă idei și mesaje în cuvinte care au puterea de a genera acțiuni și rezultate concrete.
- Tipuri de copywriteri
Copywriting-ul este un domeniu larg și variat, iar copywriterii se pot specializa în diverse nișe, în funcție de abilități și de tipurile de proiecte pe care le abordează. Există câteva tipuri de copywriteri:
- Copywriteri de publicitate – sunt cei care scriu texte scurte și puternice pentru reclame.
- Copywriteri SEO – se concentrează pe scrierea de texte optimizate pentru motoarele de căutare.
- Copywriteri de conținut – sunt responsabili de crearea de conținut mai lung, cum ar fi articole de blog, ghiduri sau studii de caz.
- Copywriteri de e-mail marketing – scriu texte care generează deschideri, click-uri și conversii.
- Copywriteri tehnici – sunt cei care scriu documentații, descrieri detaliate de produse sau articole de specialitate.
- Copywriteri pentru rețelele sociale – aici se cere un stil diferit de scriere, adică unul concis, captivant și în ton cu tendințele platformei.
Indiferent de tipul de copywriting, scopul principal rămâne același – să creeze texte care să capteze atenția, să construiască o relație între brand și consumator și să îndemne la acțiune.
Responsabilitățile unui copywriter
Sursa foto: shortlyst.ai
Deși crearea de texte este partea centrală a activității sale, un copywriter eficient face mult mai mult decât să scrie. Acesta trebuie să înțeleagă publicul, să colaboreze cu diverse echipe și să creeze conținut care nu doar informează, ci și convinge. Iată câteva dintre responsabilitățile unui copywriter în marketing:
- Crearea de conținut persuasiv
Un copywriter nu scrie doar pentru a informa, ci pentru a motiva cititorii să acționeze – fie că vorbim despre a da click pe un link, a cumpăra un produs sau a se abona la un newsletter. Dar cum transformă cuvintele în acțiuni?
Unul dintre secretele conținutului persuasiv este să se concentreze pe ce poate obține cititorul său, nu doar pe ceea ce oferă. În loc să se axeze pe caracteristicile produsului, un copywriter va pune accent pe beneficiile pe care le aduce acel produs.
De asemenea, cititorii online nu au timp de pierdut. Un conținut persuasiv este direct la subiect, evitând ambiguitățile. Așa că mesajul trebuie să fie cât mai clar în și să folosească un call to action puternic și simplu, cum ar fi ”Cumpără acum” sau ”Află mai multe”.
O metodă excelentă pentru a convinge este să arate că alți oameni au fost mulțumiți de produsul sau serviciul pe care îl promovează. Testimonialele, recenziile și studiile de caz sunt instrumente puternice pentru a câștiga încrederea unui potențial client.
- Cercetarea și înțelegerea publicului țintă
Indiferent de cât de bine este scris un text, nu va funcționa dacă nu este adaptat publicului țintă. Înainte de a scrie o singură frază, un copywriter trebuie să-ți dedice timp pentru a cerceta și a înțelege cine sunt cei care vor citi mesajele sale.
Ca să înțeleagă publicul țintă, trebuie să știe cine este clientul ideal, să identifice problemele și dorințele lui și să fie atent la limbajul folosit de acesta. De ce? Pentru că este important să cunoască cât mai multe informații despre avatarul său de client, pentru a ști cum să adapteze tonul și mesajul textului. Cunoscându-l și identificând problemele și dorințele pe care le are clientul ideal, va putea scrie mesaje care să rezoneze cu el și să-i ofere soluția pe care o caută.
În lipsa acestei cercetări, textele riscă să nu rezoneze cu cei care le citesc, ceea ce reduce șansele de conversie.
- Colaborarea cu echipa de marketing
Pentru a crea mesaje eficiente și bine integrate în strategia de marketing, este esențial ca un copywriter să colaboreze strâns cu echipa de marketing. Într-o echipă bine coordonată, fiecare departament – de la design, la SEO și marketing digital – joacă un rol crucial în succesul campaniei. Copywriterul este responsabil de vocea și mesajul brandului, dar trebuie să lucreze împreună cu echipa pentru a se asigura că toate elementele sunt coerente.
Cum colaborează eficient un copywriter cu echipa de marketing?
Fie că este vorba de un proiect nou sau de o campanie ongoing, un copywriter trebuie să se asigure că are o comunicare constantă cu echipa de marketing. Pe lângă asta, este important ca mesajele unui copywriter să fie aliniate cu direcția generală a brandului. Dacă strategia de brand include un anumit ton de voce sau valori, copywriterul trebuie să le reflecte în toate textele create. Astfel, se creează o coerență pe toate canalele de marketing.
Iar după ce textele sunt scrise, nu trebuie să uite de feedback, care este o parte importantă a procesului. Fiecare departament poate avea input-uri valoroase, iar colaborarea și deschiderea spre ajustare sunt cheia unei campanii reușite.
Atunci când fiecare element – de la copy până la design și targetare – funcționează împreună, mesajul unui copywriter va rezona cu publicul țintă și va genera acțiuni reale.
Abilitățile esențiale ale unui copywriter
Sursa foto: zerys.com
Pentru a deveni un copywriter de succes ai nevoie de anumite abilități pe care le poți dezvolta chiar dacă nu simți că te-ai născut cu ele. În meseria de copywriter practica este esențială pentru a deveni un bun profesionist în a crea acel conținut care generează cu adevărat rezultate.
Iată așadar de ce abilități are nevoie un copywriter:
- Creativitate și gândire inovatoare
Creativitatea este, fără îndoială, una dintre cele mai importante abilități ale unui copywriter. Nu este vorba doar de a găsi cuvinte frumoase, ci de a spune o poveste sau a prezenta un mesaj într-un mod unic și captivant, care să iasă în evidență în fața competitorilor.
Gândirea inovatoare ajută în crearea de texte care nu doar informează, ci și emoționează, surprind sau inspiră. De exemplu, în loc să scrie o descriere standard a unui produs, un copywriter poate folosi storytelling pentru a-l aduce la viață sau pentru a arăta cum poate schimba viața clienților.
În același timp, atunci când există creativitate, un copywriter va scrie mesaje adaptate la tendințele actuale din marketing și va folosi elemente noi de interacțiune, fie că e vorba de formate interactive sau de mesaje integrate în campanii virale pe social media.
Creativitatea unui copywriter nu înseamnă doar a inventa ceva complet nou, ci și a reinventa modul în care mesajele sunt prezentate, aducând idei proaspete, care să capteze atenția și să genereze acțiuni.
- Abilități excelente de comunicare scrisă
Una dintre cele mai elementare și evidente abilități pentru a fi un copywriter este abilitatea de a scrie. Aici nu ne referim la scrisul ca artă ci la anumite elemente care alcătuiesc un text de vânzare care aduce rezultate.
Având în vedere că un copywriter creează diferite texte care variază ca și formă, tip de conținut dar și structură, este nevoie ca această persoană să știe cum să-și structureze orice fel de text pentru a genera a rezultatele dorite, și evident să scrie corect. Copywriterul trebuie să fie capabil să comunice eficient idei complexe într-un limbaj simplu și accesibil.
Mai mult decât atât, această abilitate se traduce prin abilitatea de a scrie în așa fel încât ideile să fie transmise într-un mod clar și convingător pentru ca cititorul să ia acea decizie pe care copywriterul o propune prin intermediul acelui conținut.
- Abilități de comunicare
Un copywriter se exprimă prin comunicarea scrisă, însă o persoană care practică această meserie trebuie să aibă abilități eficiente și în comunicarea verbală. Deși există oameni care se exprimă mult mai bine verbal și mai puțin bine în scris sau viceversa, atunci când vrei să devii un copywriter trebuie să ai ambele abilități.
Acest lucru este important datorită faptului că un copywriter are nevoie de relaționare cu clientul sau cu echipa cu care lucrează, pentru a înțelege foarte bine produsul, serviciul sau afacerea pe care urmează să o promoveze prin conținutul pe care îl va crea.
- Abilități tehnice
Abilitățile tehnice sunt foarte importante în această meserie, deoarece un copywriter va lucra la proiecte de marketing digital și publicitate folosind anumite platforme sau instrumente care necesită anumite abilități tehnice.
Mai mult decât atât, urmărirea rezultatelor în această meserie este importantă, iar acest lucru se poate face cu ajutorul anumitor aplicații cu care un copywriter trebuie să știe să lucreze.
- Gândire creativă
Este adevărat că nu trebuie să ai abilitatea de a inventa povești precum un scriitor, însă în această meserie trebuie să ai imaginație și creativitate suficientă în așa fel încât să poți construi conexiuni între anumite concepte care să inoveze promovarea într-un mod creativ, dar simplu pentru cititor.
Aici nu ne referim la faptul că trebuie să inventezi roata la căruță, ci pur și simplu să ai suficientă imaginație și creativitate încât să exprimi o idee într un mod cât mai convingător și atractiv.
- Abilități de cercetare
Pentru ca un copywriter să poată o combina toate elementele necesare unei vânzări, trebuie să facă o cercetare minuțioasă, referitoare atât la comportamentul și psihologia clientului pentru care scrie, dar și pentru a înțelege foarte clar despre ce scrie. Adică, trebuie să cunoască atât business-ul și oferta acestuia, cât și avatarul de client al afacerii.
- Capacitatea de a lucra sub presiune
Lucrul sub presiune face parte din viața oricărui copywriter, deoarece termenele limită strânse sunt adesea o realitate în marketing. Campaniile au lansări programate, promoțiile trebuie să fie gata la timp și, în același timp, toate materialele trebuie să fie de calitate.
Un copywriter eficient nu doar că își face treaba bine, dar o face rapid și sub presiunea deadline-urilor. Iar asta înseamnă că, pe lângă predarea proiectelor la timp, trebuie să își mențină creativitatea și atenția la detalii în momente de stres. Știe cum să-și gestioneze timpul, cum să rămână concentrat și cum să se adapteze la schimbări neprevăzute.
Diferența dintre copywriting și content writing
Sursa foto: linkedin.com
Deși pentru mulți oameni un content writer este același lucru cu un copywriter, de fapt între aceștia există foarte multe diferențe. Da, este adevărat că ambii se ocupă cu partea de scris, însă un copywriter are obiective foarte clare atunci când realizează un conținut, iar acestea se leagă în mare parte de vânzare.
În schimb, un content writer este de fapt un redactor de conținut, care informează publicul, îl educă, îi oferă anumite instrucțiuni referitoare la anumite domenii sau creează conținut pentru implicare și entertainment.
Iată care sunt diferențele dintre cele două componente ale marketingului digital, în funcție de scopul și obiectivele fiecăruia, stilul de scriere și metricile de succes:
- Scopul și obiectivele
Copywriting-ul și content writing-ul urmăresc scopuri diferite în cadrul unei strategii de marketing.
Scopul copywriting-ului este de a convinge și de a motiva acțiuni imediate. Fie că este vorba despre un anunț publicitar, un call-to-action pe o pagină de produs sau un email de vânzări, copywriting-ul este destinat să stimuleze o reacție rapidă din partea publicului.
Obiectivul este de a transforma cititorii în clienți fideli, fie că vorbim despre achiziții, înscrieri sau alte acțiuni concrete. Mesajul este scurt, puternic și persuasiv.
Pe de altă parte, content writing-ul se concentrează pe informare, educare și angajare pe termen lung. Articolele de blog, postările pe rețelele sociale sau studiile de caz sunt exemple de content writing. Scopul principal este de a construi relații durabile cu audiența, oferind valoare prin conținut util și interesant.
Obiectivul nu este neapărat generarea unei vânzări imediat, ci creșterea încrederii și autorității brandului, pregătind terenul pentru conversii viitoare.
- Stilul de scriere
Stilul de scriere în copywriting este scurt, concis și orientat către rezultate. Copywriting-ul se bazează pe limbajul persuasiv și pe tehnici de influențare a deciziilor de cumpărare, cum ar fi crearea unui sentiment de urgență (”Cumpără acum!”, ”Ofertă limitată!”) sau apelul la dovezi sociale (”peste 10.000 de clienți mulțumiți”).
În copywriting, fiecare cuvânt contează, iar mesajul trebuie să fie clar și direct, fără a lăsa loc pentru confuzii.
Un copywriter scrie texte pentru:
- reclame online și offline;
- sloganuri;
- conținut pentru paginile web;
- texte pentru campanii de email;
- diferite scenarii pentru campanii de promovare pentru tv sau radio;
- scripturi pentru video-uri comerciale;
- cataloage;
- scrisori de vânzare;
- postări pentru rețelele de socializare.
Content writing-ul este adesea mai detaliat și informativ. Stilul de scriere este mai relaxat și mai puțin agresiv, deoarece scopul principal este de a oferi valoare prin conținutul prezentat. Textele de content writing pot fi mai lungi și mai elaborate, cu scopul de a oferi informații utile sau de a povesti o experiență.
De exemplu, un articol de blog despre ”Cum să alegi cele mai bune echipamente pentru fitness” va oferi informații detaliate, fără a face presiuni directe pentru cumpărare, dar va pregăti cititorul pentru o posibilă achiziție viitoare.
Un content writer scrie texte pentru:
- articole de blog;
- diferite articole pentru ziare fizice sau online;
- comunicate de presă;
- diferite buletine informative prin email;
- cărți sau reviste electronice;
- scripturi pentru podcast-uri.
Cum să devii copywriter
Sursa foto: linkedin.com
Dacă îți dorești să devii copywriter, ai ales un domeniu captivant și plin de oportunități, în care creativitatea și abilitatea de a influența sunt la mare preț. Însă, pentru a reuși în această carieră, nu este suficient doar să îți placă să scrii. Trebuie să dezvolți abilitățile, să construiești un portofoliu care să-ți demonstreze talentul și să te conectezi cu oamenii potriviți.
Fie că ne referim la conținutul pentru reclame în online, optimizare SEO, conținut, pentru reclame la TV sau pentru promovarea fizică, regulile care se aplică în crearea de conținut sunt aproximativ aceleași. Evident că aici, adaptarea mesajului se va face în funcție de canalul pe care se va distribui conținutul, însă dacă știi regulile de bază vei putea crea texte care conving sau vând în orice situație.
Mai mult decât atât, trebuie să înțelegi faptul că, comportamentul consumatorilor se schimbă în mod frecvent, aceștia devenind din ce în ce mai selectiv și pretențioși. Prin urmare, comunicarea în marketing se schimbă constant, evoluează și se adaptează în mod continuu noilor nevoi ale consumatorilor. Iar pentru acest lucru, presupune că trebuie să înveți atât regulile de bază care au funcționat acum multă vreme, dar și cele care sunt noi și se creează în prezent.
- Educație și formare necesară
Deși nu există o cale ”unică” pentru a devenit copywriter, o educație solidă în domenii precum comunicarea, marketingul, jurnalismul sau literatura poate oferi o bază excelentă. Aceste domenii te vor ajuta să-ți dezvolți abilitățile de scris, să înțelegi cum funcționează limbajul persuasiv și să-ți formezi o perspectivă asupra modului în care funcționează marketingul.
Totuși, nu este obligatoriu să ai o diplomă în aceste domenii pentru a deveni copywriter. Mulți copywriteri de succes și-au dezvoltat abilitățile prin experiență practică și prin cursuri specializate, fie online, fie offline.
Așa că, pentru a deveni un copywriter cu adevărat bun, ai nevoie de cel puțin 3-6 luni de studiu și cel puțin un an pentru practică. Te poți folosi de resursele și materialele gratuite pe care le găsești în mediul online, dar atunci când vrei să aprofundezi această meserie este bine să te orientezi către cursuri ale specialiștilor din domeniu. Acolo nu doar că vei primi informațiile pe care ai nevoie însă vei fi susținut în practica ta și vei reuși să înțelegi ce anume poți îmbunătăți pe parcurs.
- Construirea unui portofoliu
Un portofoliu bine structurat este unul dintre cele mai importante instrumente de care vei avea nevoie ca să-ți găsești clienți sau să aplici pentru un job de copywriter. Portofoliul tău va arăta ce poți face, așa că este important să incluzi exemple relevante de lucrări care demonstrează abilitățile tale.
Dacă ești la început și nu ai prea multe proiecte reale, poți crea propriile exemple. Scrie texte fictive pentru produse sau servicii imaginare, reinterpretează anunțuri deja existente sau creează campanii de marketing pentru branduri cu care te identifici.
Important este să arăți versatilitate și capacitatea de a scrie pentru diverse tipuri de platforme – de la reclame la social media, până la articole de blog și descrieri de produse.
Cum să-ți construiești un portofoliu puternic?
- Include diversitate – arată că poți scrie diferite tipuri de texte cum ar fi, anunțuri publicitare, articole de blog, pagini de vânzare, emailuri.
- Arată rezultatele – dacă ai exemple de campanii reale, include metrici care să arate rezultatele obținute (rata de conversie, click-through rate, etc.)
- Actualizează-l constant – pe măsură ce obții proiecte noi, adaugă-le în portofoliu. Un portofoliu actualizat arată că ești activ și că îți îmbunătățești constant abilitățile.
- Networking și găsirea de oportunități
Fie că ești freelancer sau îți dorești să lucrezi într-o agenție de marketing, construirea unei rețele de contacte în industrie poate face diferența între a căuta constant proiecte și a avea proiectele venind la tine.
Cum faci networking eficient?
Participă la evenimente din industrie. Conferințele și workshop-urile de marketing digital sau copywriting sunt locuri excelente de a întâlni profesioniști din domeniu Chiar și evenimentele online pot fi valoroase.
- Folosește platformele de social media. LinkedIn este o platformă excelentă de a te conecta cu alți copywriteri, marketeri sau potențiali clienți. Împărtășește conținut relevant, interacționează cu alte postări și fii activ în comunitățile de marketing digital.
- Alătură-te grupurilor și forumurilor. Există mai multe grupuri pe rețelele sociale sau forumuri online dedicate copywriting-ului și marketingului digital. Aici poți învăța din experiențele altora și poți descoperi oportunități de muncă sau colaborare.
- Construiește relații autentice. Networking-ul nu este doar despre a cere proiecte, ci și despre a construi relații de încredere pe termen lung. Fii deschis la colaborări, oferă ajutor când poți și menține legătura cu contactele tale, chiar și atunci când nu ai nevoie de un proiect.
Este un proces care necesită dedicare, dar cu creativitate și muncă susținută, poți ajunge să ai o carieră plină de satisfacții într-un domeniu care îți permite să influențezi și să creezi impact prin cuvinte.
Industrii care angajează copywriteri
Copywriterii sunt necesari în diverse industrii și medii de lucru, de la agenții de publicitate la companii e-commerce sau chiar departamente de marketing intern. Fie că îți dorești să lucrezi într-un mediu dinamic și colaborativ, fie că preferi să-ți desfășori activitatea freelance, cariera de copywriter îți oferă flexibilitate și o varietate de oportunități.
- Agenții de publicitate
Agențiile de publicitate se ocupă de crearea și implementarea campaniilor publicitare pentru diverse branduri și companii. Ca copywriter într-o agenție, vei avea ocazia să lucrezi la mai multe proiecte, de la campanii de publicitate tradiționale (reclame TV, printuri), până la campanii digitale (reclame pe social media, anunțuri pay-per-click, bannere online).
De ce să lucrezi într-o– agenție de publicitate?
- Diversitate de proiecte. Fiecare zi poate aduce ceva nou, deoarece vei lucra cu diferiți clienți și industrii. Acest lucru îți oferă ocazia să exersezi și să-ți extinzi abilitățile de copywriting.
- Colaborare creativă. Într-o agenție de publicitate, vei colabora îndeaproape cu designeri grafici, manageri de cont și alți creativi pentru a dezvolta campanii integrate. Atmosfera de echipă și dinamica creativă sunt adesea motivante.
- Ritm rapid. Dacă îți place să lucrezi într-un mediu rapid și dinamic, agențiile de publicitate sunt locul potrivit. Termenele limită pot fi strânse, dar acest lucru face ca fiecare proiect să fie provocator și captivant.
- Companii de e-commerce
Pe măsură ce comerțul online continuă să crească, companiile de e-commerce au nevoie de copywriteri care să creeze texte convingătoare pentru a atrage și converti clienți.
De la descrierile produselor și paginile de vânzare, până la email-uri promoționale și postări pe rețelele sociale, copywriterii din e-commerce joacă un rol important în strategia de marketing și vânzări a companiei.
De ce să lucrezi pentru o companie de e-commerce?
- Orientare către rezultate. Copywriting-ul pentru e-commerce este foarte axat pe conversii, iar succesul tău va fi măsurat în funcție de câte vânzări generează textele tale.
- Marketing digital. În e-commerce, vei avea ocazia să înveți și să aplici strategii avansate de marketing digital, inclusiv SEO, email marketing, remarketing și campanii de publicitate plătită.
- Focus pe clienți. Deoarece totul se întâmplă online, vei învăța să creezi texte care să răspundă nevoilor și dorințelor publicului țintă, oferind soluții rapide și clare pentru a-i convinge să cumpere.
- Departamente de marketing intern
Multe companii mari au propriile departamente de marketing intern, unde copywriterii colaborează cu specialiști în marketing, design și digital, pentru a dezvolta campanii de promovare pentru brandul respectiv.
Într-un astfel de mediu, munca ta se va concentra exclusiv pe crearea de conținut pentru un singur brand, ceea ce îți oferă ocazia să înțelegi profund cultura companiei și să contribui la dezvoltarea unei identități de brand solide.
De ce să lucrezi într-un departament de marketing intern?
- Stabilitate și focus pe un singur brand. Dacă îți place să te implici pe termen lung și să vezi cum contribuția ta face parte dintr-o strategie de creștere continuă, lucrul într-un departament de marketing intern îți oferă această oportunitate.
- Colaborare constantă cu echipa. Vei lucra îndeaproape cu aceeași echipă, ceea ce poate crea un mediu de lucru colaborativ și productiv. Acest lucru îți permite să dezvolți o înțelegere profundă a strategiei companiei și să contribui la proiecte pe termen lung.
- Diversitate în proiecte. Chiar dacă lucrezi pentru un singur brand, departamentele de marketing intern acoperă adesea o varietate de activități, de la campanii de publicitate și postări pe rețelele sociale, până la newslettere și evenimente.
Prin urmare, ai la dispoziție mai multe opțiuni de carieră, fiecare oferind provocări și satisfacții unice. Alegerea locului de muncă depinde de preferințele tale personale și de tipul de proiecte care te motivează cel mai mult.
Cat castiga un copywriter în România?

Sursa foto: ilthyrichwriter.com
Nevoia de copywriting este enormă atât la nivel global, cât mai ales în România. Această meserie este o practică de care orice afacere are nevoie, indiferent de dimensiunea ei, astfel că, atât timp cât există business-uri va exista și nevoia de a scrie texte, care aduc rezultate și fac vânzări.
Așadar, acum că ai înțeles faptul că va fi întotdeauna nevoie de tine copywriteri, află că un alt avantaj al acestei meserii este că se câștigă foarte bine. Orice afacere care își dorește să se dezvolte mai mult, să atragă mai mulți clienți și să aibă parte de profituri bune, va fi dispusă să plătească o persoană care îi generează rezultate printr-un copywriting profesionist și de calitate.
Prețurile pot varia în funcție de complexitatea fiecărui proiect și de tipul de text pe care îl vei scrie. Așadar, dacă te întrebi cât câștigă un copywriter în România, răspunsul este că nu există un preț prestabilit la care să ne raportăm atunci când vorbim despre copywriting.
Lucrurile depind de modul în care îți vei dori să practici această meserie, pentru că prețurile vor fi diferite dacă vei alege să lucrezi într-o agenție spre exemplu. În plus, contează și ce experiență ai.
Un copywriter junior (1-2 ani experiență) poate primi un salariu între 2300 și 4000 RON/lună, în funcție de companie și locație. Un copywriter cu experiență (3-5 ani de experiență), salariul poate crește la aproximativ 4500 – 7000 RON/lună, în agențiile mari și companiile cu echipe de marketing interne. Iar un senior copywriter (peste 5 ani experiență) poate câștiga între 7000 – 10.000 RON/lună, în special în companii mari și agenții de publicitate recunoscute.
Pe de altă parte, dacă alegi să fii freelancer, veniturile sunt variabile în funcție de numărul de proiecte și clienți. De obicei, tarifele pot varia de la 100 până la 1.500 RON pe proiect, în funcție de complexitatea muncii, iar veniturile lunare pot ajunge între 5.000 și 10.000 RON sau mai mult pentru cei care au clienți stabili și volume mari de muncă.
Totuși, atunci când vrei să lucrezi pe cont propriu, nu uita să studiezi foarte bine piața și să îți aliniezi prețurile cu cele care există deja, pentru a te asigura că nu vei rămâne fără clienți.
Factorii care influențează veniturile unui copywriter includ nivelul de experiență, locația, tipul de angajare (full time vs. freelancer) și nișa de specializare, precum tehnologia sau medicina, care pot aduce câștiguri mai mari datorită specificității domeniului.
Tendințe actuale în copywriting
Sursa foto: medium.com
Copywriting-ul continuă să evolueze odată cu schimbările din peisajul digital. Odată cu noile platforme și tehnologii, tehnicile de copywriting se adaptează pentru a răspunde mai bine nevoilor și așteptărilor consumatorilor.
- Copywriting-ul pentru social media
Social media este una dintre principalele platforme unde brandurile interacționează cu publicul lor. Copywriting-ul pentru social media este despre crearea de conținut scurt, captivant și adaptat fiecărei platforme. Rețelele sociale au propriile particularități, așa că copywriterii trebuie să știe cum să-și adapteze stilul pentru fiecare.
Ce face copywriting-ul pentru social media diferit?
- Mesaje concise și clare. Pe social media spațiul este limitat și atenția utilizatorilor este scurtă. Asta înseamnă că trebuie să transmiți esența mesajului rapid și eficient.
- Ton de voce adaptat platformei. Fiecare rețea socială are propriul stil. Pe LinkedIn tonul poate fi mai profesionist, în timp ce pe Instagram și TikTok, mesajele pot fi mai prietenoase și relaxate.
- Call to action puternic. Fiecare postare pe social media ar trebui să încurajeze utilizatorii să ia o acțiune – fie că este vorba despre un comentariu, un share sau un click pe un link.
- Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO)
SEO rămâne una dintre cele mai importante tehnici de copywriting, deoarece permite conținutului să fie descoperit mai ușor de către publicul țintă. Copywriterii care înțeleg cum funcționează SEO pot să îmbunătățească vizibilitatea unui site în motoarele de căutare, ceea ce duce la mai mult trafic organic.
Ce trebuie să știi despre SEO copywriting?
- Cercetarea cuvintelor cheie. Un copywriter SEO trebuie să identifice cuvintele cheie relevante pentru nișa și publicul targetat. Aceste cuvinte trebuie integrate natural în text, fără a forța sau supra optimiza conținutul.
- Structurarea corectă a textului. Motoarele de căutare, cum ar fi Google, apreciază conținutul bine organizat. Folosirea de subtitluri (H2, H3), liste și paragrafe scurte îmbunătățește lizibilitatea și indexarea de către motoare.
- Meta descrieri și titluri optimizate. Un copywriter SEO știe că titlurile și meta descrierile sunt vitale pentru succesul unui articol. Titlul trebuie să fie captivant și să includă cuvinte cheie, în timp ce meta descrierea trebuie să ofere un scurt rezumat care să îndemne utilizatorii să dea click.
- Personalizarea anunțului
Este una dintre cele mai puternice tendințe în copywriting. Consumatorii din ziua de azi așteaptă experiențe personalizate, iar brandurile care pot livvra mesaje adaptate la interesele și nevoile lor au șanse mult mai mari să câștige loialitatea acestora.
Cum funcționează personalizarea în copywriting?
- Segmentarea audienței. Personalizarea începe prin înțelegerea segmentelor de audiență. Un copywriter poate adapta mesajele pentru diferite grupuri de clienți pe baza datelor demografice, comportamentului de cumpărare sau a istoricului interacțiunilor.
- Mesaje directe și relevante. Personalizarea presupune folosirea unor mesaje care să rezoneze cu cititorul. În loc să folosești un mesaj general, un copywriter eficient personalizează textul pentru a reflecta nevoile și dorințele individuale ale audienței.
- Automatizarea și personalizarea în masă. Odată cu dezvoltarea instrumentelor de marketing automatizat, personalizarea la scară largă devine mai accesibilă. Copywriterii trebuie să fie capabili să creeze mesaje care să fie personalizate automat pentru fiecare utilizator, fie că este vorba despre nume, recomandări de produse sau oferte speciale bazate pe comportamentul de cumpărare.
Tendințele actuale în copywriteri joacă un rol important în succesul campaniilor de marketing digital. Adaptarea la aceste trenduri te ajută să creezi texte relevante, vizibile și convingătoare pentru audiența ta, menținându-te competitiv într-un domeniu în continuă schimbare.
5 sfaturi pentru copywriterii începători
Sursa foto: kyyte.co
Nu orice om care știe să scrie un text frumos poate să fie un copywriter. Asta presupune că aproape oricine poate să practice această meserie, atât timp cât este deschis să se lanseze într-o carieră care presupune informare, multă practică și câștigarea unei experiențe.
Ca oricare altă meserie din lume, este nevoie să fii conștient că nu este un lucru foarte ușor, ci este o activitate care presupune studiu, practică și crearea unui portofoliu.
Totuși, copywriting-ul nu este o meserie foarte dificilă, atunci când știi cu ce să începi și ești deschis să te dezvolți. Iată așadar câteva sfaturi, dacă ești un copywriter începător:
- Începe să înveți cât mai mult
Pentru a practica această meserie ai nevoie de anumite informații despre cum să faci lucrurile în cel mai bun mod posibil și cum să folosești toate aceste concepte în practică. Așadar, începe să studiezi textele care au generat deja rezultate de milioane de dolari și stai în preajma oamenilor care te pot ajuta cu informații, dar și cu multă practică.
Rămâi în comunități de unde poți afla tehnici noi sau actualizări ale diferitelor stiluri de scris și dezvoltă-te în mod constant pentru a te asigura că nu rămâi în urmă.
- Dezvoltă-ți abilitățile de scriere
Pentru a-ți dezvolta aceste abilități este nevoie să cunoști care sunt toate tipurile de conținut pe care le poți face în această meserie și să începi să exersezi scriind. Nu folosi fraze complicate sau limbaj prea tehnic, mai ales dacă publicul tău nu este familiarizat cu domeniu. Găsești foarte multe informații în acest sens atât gratuit, cât și în cursurile create de specialiștii din domeniu.
- Exersează diferite tipuri de conținut
Scrie cât mai multe tipuri de conținut și asigură-te că gramatica ta este una corectă, dar și că, chiar dacă nu vei avea nevoie de un vocabular foarte complex în copywriting, începi să-l dezvolți.
- Setează-ți obiective
Setează-ți obiective mici la început pentru a exprima aceeași idee în mai multe feluri și începe să dobândești o înțelegere cât mai profundă a modului în care poți să transmiți o idee, flirtând-o prin emoție, rațiune și mai ales prin persuasiune.
- Acceptă orice tip de proiect
Pentru a-ți dezvolta foarte bine abilitățile de copywriter ai nevoie de foarte multă practică, iar acest lucru presupune să ai clienți din diferite nișe. Acceptă orice fel de proiect, chiar dacă este unul mai mic sau chiar dacă nu rezonezi 100% cu acea industrie sau nu cunoști.
Provocarile te pot face să devii din ce în ce mai bun. În plus, pe lângă faptul că practici, îți poți dezvolta un portofoliu complex care te va ajuta ulterior să îți aduci clienți mai importanți sau acei clienți pe care tu ți-i dorești.
Iată, așadar, că a fi un copywritter nu este neapărat cel mai ușor lucru de făcut, însă nu este nici cea mai grea meserie. Oricine poate practica această meserie, dacă are voință, chiar și atunci când nu are neapărat talent la scris.
Ca în oricare domeniu, studiul și practica te pot ajuta să ajungi la succes. Iar, dacă vrei să devii un copywritter, cu siguranță va fi nevoie de tine acum, cât și în viitor.
Agențiile de marketing – cum suntem noi cei de la DoAds – pot fi un punct de sprijin în dezvoltarea profesională a copywriterilor, oferindu-le ocazia să lucreze cu experți în domeniu și să învețe din campanii reale.
Indiferent dacă visezi să lucrezi într-o agenție mare, să te specializezi pe marketing digital sau să devii freelancer, drumul tău ca copywriter este plin de oportunități.
Iar dacă ai o afacere, vrei să-ți îmbunătățești campaniile și să obții rezultate reale, intră pe doads.ro și află mai multe despre cum te putem ajuta să-ți crești atât vânzările, cât și prezența în mediul online.
Responses