Piramida lui Maslow: Ce este și Cum se aplică

Piramida lui Maslow

Cuprins

Ce înseamnă de fapt să atingi vârful piramidei lui Maslow? E cu putință?

Cu siguranță ai auzit până acum de Piramida lui Maslow. Ni se spune despre ea încă din școală și ni se explică, faptul că este valabilă în cazul fiecărei ființe umane, dar nu toate ajung să aibă nevoile din top. 

Și mulți încurcă nevoia din vârf de autorealizare, sau de creștere personală cu nevoie ce ține de stima de sine.
Consideră că dacă au ajuns CEO la o companie renumită au reușit. Să fie oare așa? Dacă ai ajuns să ai această funcție, dar nu te simți împlinit, dacă gândul tău a rămas la cum ar fi fost să fii actor spre exemplu, înseamnă că ți-ai îndeplinit doar nevoia ce ține de stima de sine.

Pentru a-ți satisface această nevoie de autorealizare trebuie să ai acel sentiment de împlinire totală, să simți că te-ai născut să faci ceea ce faci.

Prin urmare, de la nevoile de bază, precum hrană și adăpost, până la cele mai complexe, cum ar fi creșterea și dezvoltarea personală, Piramida lui Maslow structurează aceste nevoi într-o ierarhie. În acest articol, vei descoperi ce este Piramida lui Maslow, cum funcționează și cum poate fi aplicată în diverse aspecte ale vieții tale, de la carieră la dezvoltarea personală.

Deși suntem diferiți în mici privințe legate de personalitate și comportament, la bază avem aceleași nevoi. 

Dacă vrei să vinzi online, piramida nevoilor umane,  te poate ajuta să înțelegi mai bine care sunt nevoile clienților tăi și cum îi poți atrage spre ce vrei tu să le oferi.  În plus, te poți folosi de acest principiu și în cazul echipei tale, pentru a-ți ajuta membrii echipei să devină mai productivi și mai fericiți.

Ce este Piramida lui Maslow?

Ce este Piramida lui Maslow

Sursa foto: Freepik

Piramida lui Abraham Maslow reprezintă un concept interesant, apărut în anul 1950. După cum se poate intui, acest concept a fost creat de către psihologul american Abraham Maslow. 

Acesta a trăit în perioada 1908-1970. Conform teoria lui Maslow, un important om de știință american, ființele umane trăiesc în căutarea satisfacerii anumitor nevoi. 

Acesta considera că, perspectiva satisfacerii acestor nevoi, este  cea care determină forța motivantă a oamenilor.

Nivelurile din Piramida lui Maslow

Nivelurile din Piramida lui Maslow

Sursa foto: Pinterest 

Piramida nevoilor umane are 5 niveluri. La baza piramidei se află nevoile fiziologice, cele mai fundamentale pentru supraviețuirea umană, cum ar fi hrana, apa, somnul și adăpostul. Fără îndeplinirea acestor nevoi de bază, este dificil să te concentrezi asupra altor aspecte ale vieții.

Următorul nivel cuprinde nevoile de siguranță, care includ siguranța fizică, stabilitatea financiară, sănătatea și un mediu sigur. După ce aceste nevoi sunt satisfăcute, se poate trece la nevoile sociale, cum ar fi apartenența și dragostea. Acestea se referă la relațiile interpersonale, prietenii și conexiunile emoționale.

Pe al patrulea nivel se află nevoile ce țin de stima de sine, care includ respectul de sine, recunoașterea și statutul social. Îndeplinirea acestor nevoi contribuie la un sentiment de valoare personală și încredere în sine.

La vârful piramidei se află nevoia de creștere și dezvoltare personală, care reprezintă dorința de a-ți atinge potențialul maxim și de a te dezvolta personal și profesional. Acest nivel este adesea asociat cu creativitatea, rezolvarea problemelor și realizarea obiectivelor personale.

Conform piramidei lui Maslow, cu cât urci mai sus pe structura piramidei vei găsi nevoile mai complexe cum ar fi cele de siguranță, dragoste, stimă de sine etc.

NevoieClientiEchipa
Nevoi fiziologiceMediu primitor, accesul la toaletăIluminare corectă, birouri, echipamente, încălzire/aer conditionat, existența unei toalete
Nevoia de siguranțăOferirea unei garanții/Money back-guarantee/TestimonialePlata la timp a salariilor și beneficiilor, contract pe perioada nedeterminată, proiecte pe termen lung
Nevoia de apartenențăNon-discriminare, acceptare, șanse egale pentru toțiLucru în echipa, colaborare, teambuilding
Nevoia ce ține de stima de sineOferirea de beneficii și apreciere, statutul de persoana importanta (Clientul nostru, stapanul nostru)Recunoașterea meritelor în public, prime si bonusuri, titlul de “angajat al lunii”
Nevoia de creștere și dezvoltareOferirea de informații sau ghidare gratuita/Consiliere/MentoratCursuri și seminarii de perfecționare, șansa de a deveni lider, coaching/mentorat

Tipuri de nevoi

Tipuri de nevoi

Sursa foto: Freepik

Primul nivel al piramidei este reprezentat de către nevoile cele mai simple, respectiv nevoile fiziologice. 

Este vorba despre nevoile fără de care, ființa umană încetează să mai existe: nevoia de hrană, nevoia de transport, nevoia de adăpost etc.

Al doilea nivel, imediat următor, de jos în sus în piramidă, este reprezentat de nevoile de siguranță. Acest nivel este puțin mai complex. De altfel, cu cât urcăm mai mult în piramida aceasta, cu atât nevoile vor fi mai complexe. 

Nevoia de siguranță implică în cazul nostru, siguranța financiară și implicit siguranța locului de muncă. Fără acest confort, nu vom avea sub nici un fel de formă un confort psihic normal și potrivit pentru o viață obișnuită, lipsită de griji.

Peste nivelul siguranței se găsește nivelul nevoilor sociale. 

În acest sens, oamenii simt nevoia să socializeze cu alte persoane și să devină parte componentă a uneia dintre categoriile sociale. Altfel spus, omul este o ființă socială, lucru pe care nu îl poate nega nimeni!

În acest caz avem următoarele categorii de grupuri, pentru care fiecare ființă umană va avea o anumită preferință: grupuri religioase, grupuri sportive, organizații profesionale, grupuri care simpatizează o anumită persoană, grupuri aflate la limita legii, etc. 

De asemenea, pot fi considerate tot grupuri și familia, partenerul de viață, colegii de serviciu, de asemenea.

Nivelul 4 al piramidei, aparține nevoii de recunoaștere socială. Este vorba despre încrederea în sine și despre respectul de sine. 

Este ușor de intuit ce poate să însemne lipsa respectului de sine: complexe de inferioritate, inadaptabilitate socială, etc.

Vârful piramidei lui Maslow este reprezentat de cel mai înalt nivel al acesteia, numit și nivelul de creștere și dezvoltare personală.

Aici se găsesc hobby-urile, plăcerea de a călători, plăcerea de a desena sau picta, nevoia de a învăța limba unei alte țărietc. Este nivelul cel mai greu de atins, spun cunoscătorii din domeniul psihologiei.

Prin urmare, piramida lui Maslow explicata nu este doar o simplă schemă, ci o hartă complexă a modului în care nevoile noastre se interconectează și se susțin reciproc, ghidându-ne în drumul nostru spre împlinire și satisfacție personală și profesională.

Impactul Piramidei lui Maslow în business

Impactul Piramidei lui Maslow în business

Sursa foto: Freepik

Piramida lui Maslow are un impact semnificativ în domeniul business-ului, influențând modul în care companiile își motivează angajații și își gestionează resursele umane. Înțelegerea acestei ierarhii de nevoi te poate ajuta să creezi un mediu de lucru mai productiv și să îți conduci echipa spre succes.

  1. Satisfacerea nevoilor fiziologice – la nivelul de bază, este esențial ca angajații să aibă acces la un salariu care să le permită să își acopere nevoile fundamentale, cum ar fi hrana și adăpostul. Asigurarea unui spațiu de lucru confortabil, acces la apă potabilă și pauze adecvate contribuie la bunăstarea generală a angajaților.
  2. Asigurarea siguranței – angajații trebuie să se simtă în siguranță la locul de muncă. Acest lucru implică stabilitatea locului de muncă, condiții de muncă sigure și un mediu de lucru fără hărțuire sau discriminare. Beneficiile precum asigurarea de sănătate și planurile de pensie contribuie, de asemenea, la sentimentul de siguranță.
  3. Îmbunătățirea relațiilor sociale – crearea unui mediu de lucru în care relațiile interpersonale sunt valorizate este crucială. Activitățile de team building, oportunitățile de colaborare și o cultură organizațională deschisă și prietenoasă pot satisface nevoia de apartenență și camaraderie.
  4. Recunoașterea și respectul – angajații au nevoie de recunoaștere pentru munca lor. Aprecierea, laudele publice și programele de recompense pot spori moralul și pot încuraja performanța. Oferirea de feedback constructiv și oportunități de avansare contribuie la creșterea stimei de sine.
  5. Creșterea și dezvoltarea personală – la cel mai înalt nivel, angajații doresc să își atingă potențialul maxim. Oferirea de oportunități de dezvoltare profesională, cursuri de formare și proiecte provocatoare le permite angajaților să se dezvolte și să contribuie la succesul companiei.

Prin aplicarea principiilor Piramidei lui Maslow, companiile pot crea un mediu de lucru în care angajații se simt motivați și împliniți. Acest lucru nu numai că îmbunătățește productivitatea, dar contribuie și la loialitatea și retenția angajaților, esențiale pentru succesul pe termen lung al oricărei afaceri.

Aplicarea Piramidei lui Maslow

Aplicarea Piramidei lui Maslow

Sursa foto: Freepik 

Doar o descriere simplistă a acestei piramide, nu te va ajuta foarte mult, mai ales dacă nu ai deloc pregătire psihologică. De aceea, vom vorbi în continuare despre câteva lucruri foarte interesante, pe care le poți folosi în creșterea afacerii tale.

Ajută în procesul de comunicare

Aproape toți psihologii și oamenii de știință din domeniul psihologiei susțin faptul că, piramida lui Maslow ne ajută în procesul comunicării.

Procesul comunicării este unul dintre cele mai importante procese care intervin în viața noastră. Avem nevoie de o comunicare foarte bună, în aproape tot ceea ce facem. 

De asemenea, comunicarea dintre compania ta și clienții pe care îi ai, este elementară. Fără o foarte bună comunicare nu îți vei dezvolta niciodată mult afacerea.

Transmiterea mesajelor în funcție de fiecare nevoie

Pentru ca mesajele pe care noi le transmitem să ajungă exact la publicul țintă, acestea vor trebui să fie perfect adaptate la nevoile oamenilor cărora ne vom adresa. 

Este foarte simplu: nu poți vorbi despre politicile de salvare a pădurilor, categoriei de oameni care sunt îngrijorați de ceea ce le vor da de mâncare copiilor, în lipsa unui loc de muncă. Este vorba doar despre un simplu exemplu.

Așadar, dacă nu vom ști cu precizie să construim mesajele, în funcție de nevoile care există în viața acelui grupul, mesajul nu va fi transmis, nu va rezona cu publicul și comunicarea va fi una fără rezultat.

Prin urmare, această piramidă interesantă care a reușit să clasifice toate nevoile noastre, poate fi un instrument modern și util pentru orice tip de strategie de marketing. 

Îți recomand să afli cât mai multe despre acest subiect al comunicării. În felul acesta vei ține pasul cu concurența și vei ști exact cum sa procedezi pentru a comunica mult mai bine cu clienții companiei tale.

Exercițiu de autoreflecție

Dacă vrei să afli ce nevoi au clienții tăi și ai observat că ai un engagement mare pe rețelele sociale, poți întreba de ce au nevoie sau ce pun pe primul loc printr-un poll cu mai multe răspunsuri. 

Această metodă este folosită foarte des pe grupuri pentru a face research rapid și a avea răspunsuri de actualitate. 

Totuși, pentru a-ți crește business-ul va trebui ca mia întâi să crești tu.

De aceea, îți propun un exercițiu de autoreflecție care se va desfășura în felul următor: vei primi un set de întrebări la care vei răspunde cu cât mai multă onestitate posibilă. 

  1. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce un cont cu salariul tău în el?
  2. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce mâncarea favorită?
  3. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce întâlnirea cu cei dragi după o lungă perioadă de timp?
  4. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce o ieșire cu prietenii?
  5. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce o diplomă pentru care ai muncit 6-12 luni?
  6. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce un grup de oameni care te aplaudă pentru meritele tale profesionale?
  7. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce să fii singurul om care știe o anumită informație dintr-un grup? 
  8. Pe o scară de la 1 la 5, cât de multă bucurie îți produce să fii singurul care a găsit soluția unei probleme?

Acum, uită-te la răspunsuri și alege cele 3 răspunsuri cu cel mai mare punctaj. Acelea sunt nevoile tale. 

Dacă ai ales răspunsurile la întrebările 1, 5, 6 recunoașterea muncii și domeniul financiar/profesional sunt pe primul loc pentru tine. Așadar, dacă ești antreprenor și vrei să îți crești vânzările și numărul de clienți, apelează cu încredere la Doads, singura agenție de social media marketing din România creată de foști angajați Facebook. 

Dacă din contră, ai ales, celelalte întrebări, atunci nevoile tale sunt unele emoționale și de stimă de sine, situate în partea de sus a piramidei.

Recomandări pentru implementarea Piramidei lui Maslow în business

Recomandări pentru implementarea Piramidei lui Maslow

Sursa foto: Freepik

Implementarea Piramidei lui Maslow în business poate aduce numeroase beneficii, de la creșterea productivității la îmbunătățirea moralului angajaților. Iată câteva recomandări pentru a integra eficient principiile acestei teorii în cadrul companiei tale:

  1. Identifică nevoile angajaților – începe prin a evalua nevoile de bază ale angajaților tăi. Poți face acest lucru prin sondaje, feedback direct și observații. Înțelegerea acestor nevoi îți permite să creezi strategii adecvate pentru a le satisface.
  2. Asigură-te că nevoile fiziologice și de siguranță sunt acoperite – salariile competitive, beneficiile precum asigurarea de sănătate și condițiile de muncă sigure sunt esențiale. Angajații trebuie să aibă acces la resursele necesare pentru a-și îndeplini nevoile fundamentale. Crearea unui mediu de lucru stabil și securizat este un prim pas important..
  3. Promovează relațiile sociale și spiritul de echipă – încurajează colaborarea și conexiunile sociale prin organizarea de evenimente de team building, pauze comune și zone de relaxare. Un mediu de lucru în care angajații se simt conectați și sprijiniți de colegi poate crește sentimentul de apartenență și loialitate față de companie.
  4. Oferă recunoaștere și respect – recunoaște și recompensează realizările angajaților. Programele de recunoaștere a performanțelor, feedback-ul pozitiv și oportunitățile de avansare sunt cruciale pentru a satisface nevoile de stimă. Apreciază munca bine făcută și încurajează dezvoltarea personală și profesională.
  5. Sprijină dezvoltarea personală și profesională – creează oportunități de formare și dezvoltare continuă. Cursurile, atelierele, mentoratul și proiectele provocatoare pot ajuta angajații să-și atingă potențialul maxim. Oferirea de resurse pentru dezvoltare personală poate motiva angajații să-și dorească să se dezvolte și să contribuie mai mult la succesul companiei.
  6. Cultivă un mediu de lucru deschis și transparent – încurajează comunicarea deschisă și transparența în luarea deciziilor. Ascultă feedback-ul angajaților și implică-i în procesele de luare a deciziilor. Un mediu de lucru transparent și participativ poate spori încrederea și satisfacția angajaților.
  7. Personalizează abordarea – fiecare angajat este unic și are nevoi diferite. Personalizează abordarea ta în funcție de nevoile și preferințele fiecăruia. Fii flexibil și adaptabil, și oferă soluții care să răspundă nevoilor individuale.

Prin implementarea acestor recomandări, poți crea un mediu de lucru care nu numai că satisface nevoile angajaților la toate nivelurile, dar îi și motivează să își atingă potențialul maxim. Astfel, vei construi o echipă dedicată și performantă, capabilă să contribuie la succesul pe termen lung al companiei tale.

Piramida lui Maslow psihologie este un instrument psihologic pe care dacă îl înțelegi, îți vei îmbunătăți viața pe mai multe planuri. 

Nu numai că vei înțelege mai bine ce anume pun ceilalți pe primul loc, dar vei putea să clădești o strategie de marketing care să împuște doi iepuri deodată: satisfacerea nevoilor clienților tăi și creșterea încasărilor tale. 

Ai un prieten căruia i-ar fi de folos acest articol? Ajută-l cu un share. Îți va fi recunoscător :)
Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Responses

Descarcă gratuit ghidul cu 9 studii de caz DoAds și învață strategii care au generat peste 250€ de milioane în vănzări
Autor Articol
Picture of Vlad Niță

Vlad Niță

CEO DoAds Agency și expert Facebook Ads

Categorii Articole
Postări Recente

Ce înseamnă Link pe Facebook?

Linkurile sunt esențiale pentru navigarea pe internet și pentru conectarea informațiilor. Ele îți permit să accesezi rapid și ușor conținut relevant, să partajezi resurse importante

Descarcă gratuit ghidul cu 9 studii de caz DoAds și învață strategii care au generat peste 250€ de milioane în vănzări